Andreșan Ana Medeea – Bucuria copilăriei și magia cuvintelor

Locul 1 la categoria 6-9 ani din etapa a III-a a Concursului Național de Scriere Creativă este ocupat de o mică povestitoare din Botoșani: Andreșan Ana Medeea. Născută pe 16 februarie 2016, Ana Medeea a cucerit inimile juriului cu povestea sa intitulată „Legenda toamnei”. Plină de sensibilitate și imaginație, povestea ei despre o sămânţă de petunie a lăsat o impresie puternică asupra tuturor celor care au citit-o.

Cine este Ana Medeea?

Elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 11 din Botoșani, Ana Medeea este un copil cu o imaginație bogată și o sensibilitate aparte. Veselă și energică, găsește în literatură un spațiu al visării și al explorării creativității.

De la o vârstă fragedă, Ana Medeea a fost atrasă de universul literar. Este o admiratoare a poeziilor lui Mihai Eminescu, iar la doar 6 ani a participat la concursuri de recitare a versurilor sale, obținând o mențiune. Poezia și poveștile nu sunt doar o pasiune pentru ea, ci o parte esențială a felului său de a înțelege și a explora lumea.

Un copil cu multe talente

Pe lângă talentul literar, Ana Medeea are numeroase alte pasiuni. Practică înotul, o activitate care îi aduce bucurie și disciplină. Recent, a descoperit muzica folk și a început să studieze chitara, adăugând o nouă latură creativă personalității sale.

Însă, în centrul preocupărilor sale rămâne scrisul. Cu fiecare poveste pe care o creează, Ana Medeea demonstrează că are un dar deosebit de a transpune emoții, visuri și imagini în cuvinte.

Povestea care a cucerit etapa a III-a, după ce obținuse premiul II în etapa I

În „Legenda toamnei” Zâna Primăvara, fiica Zânei Iarna, își dorește să salveze sămânța de petunie luată de o rafală de vânt. Asta se întâmpla pe vremea când existau doar trei anotimpuri, iar felul în care micuța noastră își imaginează că a luat naștere cel de-al patrulea anotimp ne-a convins că are toate șansele să cucerească multe suflete iubitoare de lectură.

Un viitor strălucit

Prin premiile obținute, Ana Medeea a demonstrat că talentul său este autentic și că are potențialul de a deveni o scriitoare remarcabilă. Suntem siguri că acesta este doar începutul unui drum plin de realizări literare și creative.

Felicitări, Ana Medeea, pentru sensibilitatea și creativitatea ta! Povestea ta ne-a încălzit sufletele și ne-a inspirat. Abia așteptăm să citim și alte povești minunate din imaginația ta! 🌟
 

Legenda toamnei
(fragment din povestea scrisă în etapa III de concurs)
                                             de Andreşan Ana Medeea

Odată, o sămânţă de petunie, a fost luată pe sus de o rafală puternică de vânt şi dusă departe. Tare s-a mai speriat această sămânţă. „Ce se întâmplă cu mine?” se întrebă ea înspăimântată.
—Ajutooor! urlă sămânţa în speranţa că cineva o va auzi şi o va salva.
Acest lucru nu se întâmplă totuşi. Groaza începu să o cuprindă încet, încet. Simţea că dintr-o clipă în alta se va prăbuşi şi cine ştie prin ce locuri va ajunge. Era departe de tot ce cunoştea sau cunoscuse vreodată. Nici nu avea idee despre locul în care se afla. Se puteau întâmpla multe lucruri cu ea în acel moment.
Chiar atunci însă, Zâna Primăvara, fiica Zânei Iarna, se plimba prin apropiere. Zărind sămânţa, ea îşi dori să o salveze. Vedea deja floarea cum înfloreşte sub razele blânde ale soarelui în grădina ei. Sau cum o va pune iarna într-un ghiveci elegant de pe pervaz. Vor privi pe fereastră cum ninge afară...
—Te salvez, dragă sămânţă!
De cum spuse aceste cuvinte, începură să îi crească aripi de fluture. În jurul ei se roteau tot mai repede fâşii de lumină roz. Treptat, vremea se încălzi pe o distanţă destul de mare. Sămânţa noastră fu luată de o adiere de vânt şi ateriză chiar în mâna Zânei. Era tare plăcut. Mâna ei era caldă şi destul de catifelată. Deodată, fu cuprinsă de un sentiment necunoscut. Ea nu ştia, dar era vorba despre plăcere.
—Acum trebuie să ajungem la mine acasă. Mama sigur mă aşteaptă. Sper că mă va ajuta să te plantez. Altfel, nu ştiu cum mă voi descurca.
—Nu ai mai plantat niciodată o floare? întrebă sămânţa.
—Nu. Şi asta pentru că mama este foarte strictă în privinţa asta.
—Crezi că pe mine o să mă accepte?
—Nu ştiu. Dar o convingem noi cumva.
—Cine este mama ta?
—Zâna Iarna.
—Sigur. Trebuia să mă aştept la asta, oftă sămânţa deznădădăjduită.
—Dar hai să nu mai zăbovim şi să mergem acasă.
Porniră imediat. Şi când spun porniră, mă refer la Primăvara, pentru că doar ea mergea, în timp ce sămânţa rămase confortabil în mâna Zânei. Dar, oricum ar fi, amândouă se deplasau către casa Primăverii.
La început, drumul păru normal. Nu era decât un drum de ţară cu nişte case răsfirate de o parte şi de alta. Unele case aveau la ferestre flori frumoase şi colorate. Altele erau cu etaj şi aveau şi mansardă. Doar una singură era simplă. Avea pereţi de pe care se dusese vopseaua şi un acoperiş cu multe găuri. Uşa, care fusese cândva vopsită cu vopsea roşie, era acum neagră având doar din loc în loc urme de culoare. Balamalele erau ruginite şi abia dacă mai reuşeau să sprijine uşa cât de cât. Pe scurt casa arăta ca o casă părăsită, neîngrijită de ani buni. Dar nu era aşa. Chiar în clipa în care treceau pe lângă căsuţă, o bătrânică apăru în prag.
—Primăvara! exclamă ea.
—Bunico! exclamă şi Primăvara.
—Ce mai faci?
—Bine! Uite ce am găsit.
„Oare la  mine se referă? gândi sămânţa. Da. La ea se referea. Fetiţa întinse mâna în care se afla ea, către bunică.
—O duc acasă să o plantez.
—Crezi că mama ta o să fie de acord?
—Vrei să spui că mai bine lăsam sămânţa unde era?
—Nu, draga mea. Orice este posibil dacă îţi doreşti suficient de mult.
—Crezi?
—Nu cred. Sunt sigură.
—Mulţumesc. Dar acum ar trebui să plec. Pa, bunico!
—Pa, Primăvara!
Cele două se îndepărtară de sat. Drumul deveni brusc foarte straniu. Urcară pe un nor. De acolo ajunseră pe un curcubeu. Îl traversară. La capăt era un alt nor. În sfârşit, iată şi casa, dar... Nu era o casă oarecare.
 

Ce o așteaptă pe biata sămânță de petunie?  Vom afla din povestea care va apărea în antologia publicată în colaborare cu Editura Zupia.